Asociația a fost fondată în anul 2021, avându-i la bază pe cei trei asociați:
Ideea acestui proiect a apărut atât în urma exploziei devastatoare din Beirut și a contextului pandemic pe care tocmai l-a traversat întreaga omenire, cât și din dorința de a ajuta cât mai multe persoane să beneficieze gratuit de servicii medicale specializate.
Printre persoanele care vor beneficia de serviciile medicale ce fac obiectul prezentului proiect, se află copiii cu imediată nevoie de transport medical aerian/terestru către o clinică din țară sau din străinătate, persoanele afectate de dezastre, persoanele dispărute, persoanele aflate într-o stare critică de sănătate și, nu în ultimul rând, persoanele implicate în accidente colective. Toate serviciile sunt cu adresabilitate internațională și se referă la situații cu un număr mare de victime.
Ne dorim să aducem un aport semnificativ medicinei mondiale. Ne dorim să nu mai vedem părinți din România disperați că nu au posibilitatea financiară de a-și transporta copiii în străinătate pentru diverse investigații și manopere medicale. Ne dorim să nu mai pierdem viețile copiilor români din cauza lipsei banilor. Misiunea noastră este aceea de a salva aceste vieți și nu numai. În cadrul proiectului nostru este cuprinsă și formarea unei echipe medicale de intervenție la dezastre, pregătită oricând să intervină oriunde în lume.
Ne dorim să putem ajuta cât mai multe persoane aflate în pericol, să ajutăm cât mai mulți copii să ajungă acolo unde mai pot primi o șansă la viață, în condiții decente de transport atât pentru micii pacienți cât și pentru familiile lor, către clinici din întreaga lume. Ne dorim să creăm o punte între copiii noștri și clinicile mai dezvoltate din afara țării.
Asociația își propune extinderea planului de acțiune pe mai multe nișe medicale, din dorința de a ajuta cât mai multe persoane aflate în pericol.
Totodată, prin acest proiect se creează noi locuri de muncă în departamentul Tesa, restul fiind servicii oferite în mod voluntar de membrii afiliați.
Asociația Medical International Rescue foloseşte fișiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Înainte de a continua
navigarea pe site-ul nostru vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de utilizare a Cookie-urilor.
Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie conform Politicii de utilizare a Cookie-urilor. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie
urmând instrucțiunile din Politica de de utilizare a Cookie-urilor. POLITICA DE CONFIDENŢIALITATE | POLITICA DE UTILIZARE COOKIE-URI
Am înțeles